ion monoran / locus periucundus
ACUARELĂ ALBASTRĂ
Pare-a fi albastră
fără a fi-n ansamblu şi fără
ca prin asta să-şi piardă din unicitate
încă de la început evocînd un oarece difuz.
Înzestrat c-un mic centru
el ar putea trece oricînd drept real
în creştere bombîndu-se ca un abces
ce-abia cînd se sparge ea devine albastră
cu profunzimi altădată atît de bine
cicatrizate aparenţe
mari bucăţi din ("peisaj")
pitindu-i-se în partea dreaptă
unde luna încearcă să le-alungească umbrele
din care se vor iţi-n curînd
("stîlpii") din dreapta din stînga
ai unei străvechi aduceri aminte
ce-odată a fost ("codri") iar mai tîrziu
("şipci") cu ("fibre") lungi şi ("noduri")
neînlocuite-n vreun ("gard") multă vreme
unde ("şipcile") au viclenia
ca şi blîndeţea iremediabilă a descompunerii
şi-ar putea deveni oricînd un albastru personaj
fie şi numai bîlbîială zumzet o celulă
două gheare ce-ncet încet se retrag
într-o bucată de pasăre cu aripile izbind
micile fortăreţe ce-i fac absenţa pură.

1980