ion monoran / locus periucundus
Am crezut în tine cîmpie arsă de soare

Spre seară
ca un vagabond într-o flanelă roşie
ocolind satele
înainte şi-napoi sărind peste Timiş
izbindu-te la tot pasul
de stâlpii de înaltă tensiune
sau de tractoare şi pluguri.

Am crezut în tine cu o dragoste teribilă

Citind ziarele la voia-ntâmplării
nebănuind că gustul epocii ar putea schimba
complet tradiţia
neînţelegând că pentru tine destinul
nu e un abis chiar dacă deschide
o perspectivă asemănătoare
şi că atâta timp cât se vor construi oraşe
şi fabrici, noile generaţii vor fi silite să înţeleagă
că prezentul nu-l va putea schimba nimeni.

Am crezut în tine

Ca un animal de povară mare şi prost
cu ochii blânzi ai linsului de sare
buimăcit că nu mai există distanţe
între satele noastre depărtarea părând a fi
o încăpere pustie până-n albăstrime.