ion monoran / locus periucundus
COPACUL
Răbdător
și de unul singur ținînd loc de umbră unei terase
invizibil ca orice sentiment
nu are nimic vizibil din Bacovia sau Stănescu
nu și-l revendică nimeni
nici măcar păsările
care iată preferă lumina pe balustradă
încît ai putea spune prea e plin de frunze
și oricum te împiedici de el pretutindeni
multiplicat în milioane de exemplare
dar dacă ridici capul
te uimește cu privirea blîndă
de parcă ai în față un animal învelit în scoarță
părînd să te întrebe ("- Ce faci?")
te simți într-un anumit fel vinovat
și te apropii să vezi cine e
și dacă e cald și respiră
aici pe trotuar
preferîndu-l dintr-o dată oricărui prieten
un tovarăș în care la nevoie
poți să te sprijini cu încredere.

1978