ion monoran / locus periucundus
ÎNTUNECATUL APRIL

Flori de afiş
tufe de iarnă zîmbitoare
un grafism divagant propriu maidanelor
şi cartierelor mărginaşe
respirînd aerul acelui irealism pur
pe care majoritatea dintre noi
îl părăsim împreună cu cîte ceva din noi înşine
în copilărie.

Printre copaci
şi tufişuri cu aluri chinuite
o vegetaţie secretă
încă fără formă şi nume
te duce cu gîndul la linişte şi la moarte
pe care uneori chiar ajungi
să le contempli
ca pe un obiect estetic
cu care simţi nevoia să te contopeşti.

Lacomă şi darnică
solidificată în obiecte
lumina dreptunghiulară sau pătratică
a porţilor şi a gardurilor
a caselor ca şi a fiinţelor
face ca totul să evolueze pe orizontală
aşa încît tot ceea ce este
înalt sau adînc
are culoare sau parfum
neputînd să existe pe cont propriu
devine adevărul acelei realităţi false
pe care natura fără să vrea
o ascunde în propria-i profunzime.

Neştiind
ce să devină mai întîi
spaţiu sau timp formă sau culoare
o nelinişte misterioasă
plină de experienţe ancestrale
se furişează
absorbindu-le priveliştilor
fostele semnificaţii
ce devin născocirile propriilor lor născociri.

Pe cîmpul verde
care pîlpîie destrămîndu-se în bucăţi
ce vor fi duse imediat de vînt
galbenul devine roşu albastru verde
ca braţul unei pendule
din care la fiecare balansare
cade cîte o literă
prin combinaţii fixînd timpul
parcelat ca ogoarele
dar aşezat în picioare ca o oglindă
ce provoacă agitaţie
din cauza ortografiei false a imaginilor.

Departe, orizontul aflat şi el
sub influenţa puterilor necunoscute sau oculte
aproape inform
seamănă tot mai mult cu jungla necruţătoare
a unei fotografii simulate
în care totul se dezintegrează domol
chiar dacă unghiurile drepte din colţuri
adulmecă depărtarea
închisă-n cercul ei ca o familie.

Vederea
nu-şi mai găseşte ochiul
sau renunţă la atotputernicia lui
ca la un cuvînt gol şi enigmatic
desprins de limbaj
ca o fîşie interminabilă
asemănătoare cu linia orizontului.

Imaginea unui lucru
nici măcar nu ţi s-a imprimat bine
pe retină
că şi seamănă cu rătăcirile pe hîrtie
ale unor mîzgăleli infantile
incapabil încă de la început să le compari
cu un cît de mic grăunte de tradiţie
poate doar cu acele hymere cu cifru din vechime
cu cap de pajură
picioare de leu şi coadă de şarpe
sau cu tot soiul de umbre ameninţătoare şi spăimoase
ale lui zero
pe care acum adeseori ţi se întîmplă
să le întrezăreşti pe stradă
şi prin care strada
pînă adineauri dură ca o lespede
ce împiedica lumina
să alunece sub neantul feminin al pavajului
îşi zburdă jucăuşă deasupra
formele
ca frunzele şi ramurile
unui copac în bătaia vîntului.

Ascunse cu grijă şi greu de reperat
în mijlocul a tot ce e frumos şi urît
chiar şi cuvintele
- dornice să investească cu propriile virtuţi
izbucnirile convulsive ale vegetalului –
îşi pierd calităţile şi devin forţe în mişcare
aşa încît la orice rostire
simţi imediat în nări gustul sărat
al mării
ce-ţi umple gura imediat după naştere
şi-n ochii tăi
- mari ca nişte felii de salam
ce reflectă căderea îngerilor subjugaţi de femei –
orice absenţă duce cu gîndul la ceea ce nu s-a ivit încă.

Întocmai unui personaj
dintr-o povestire oarecare
ce tot amînă
să se definească în ochii cititorului
timpul aleargă se face senin
sau devine înăbuşitor ca înainte de furtună.

În bălţile
cu englena viridis clipeşte aurul solar.

Bacteriile cu multe zerouri
se caţără şi umblă peste tot prin tine.

Eşti bolnav
deşi nu poţi scăpa niciodată definitiv de ele
şi chiar încerci să-ţi imaginezi moartea
ca pe-o cutie neagră de carton
în care trebuie să cobori multe trepte
o beznă de hăuri ude
găurită cu găurile în trecut
un cîntec în care în cele din urmă rămîi singur
pînă şi în dragoste.

Şi asta numai în Aprilie
pentru că, aşa cum spune neamţul,
April macht was er will, adică i-un şmecher fără pereche.

1988