ion monoran / locus periucundus
Mă simt pătruns de o bucurie ciudată
de fiecare dată cînd încarc gunoiul
în subsolul blocului la care maică-mea
de trei ani mătură şi spală scările şi geamurile.

Pentru c-o ajut
a promis că-mi va cumpăra
un costum din materialul cel mai bun.

Încarc tot felul de gunoaie
de la coji de cartofi şi brazi de Crăciun
pînă la şobolani
pe care mai întîi îi ameţesc
cu jeturi puternice de apă de la robinet.

Uneori am chiar prilejul
să stau de vorbă cu ţiganii
în timp ce aceştia îşi vîră mîinile pînă la coate
prin bidoane căutînd resturi de pîine
şi sticle neciobite.

Treaba asta oricum trebuie făcută de cineva

dar pun rămăşag
că nici un redactor nu s-ar încumeta
să publice un text ca ăsta prin reviste
cu atît mai puţin ideologii
cu care odată şi odată tot am să mă răfuiesc eu
să zicem încărcîndu-i în bidoane ca pe şobolani
în timp ce stau de vorbă cu ţiganii
sau cu mama

altfel nu se mai poate!

l976