ion monoran / locus periucundus
RIMBALDIANĂ
Tristeţe mai apăsătoare decît versul – surîsul tău
într-un azil de priviri
deghizat în monştri şi aiureli
şi-mproşcat pe ziduri ca noroiul sau ploaia
cu mici salturi şi neatenţii pe caldarîm
unde cerul îşi striveşte tîmplele
iar tu – Cocon Infailibil – cu miez enigmatic
rătăceşti la-ntîmplare
debordînd sintaxe umilitoare sau gustul
pentru artificial şi fals
prin pieţe privind carnea falsă a vitrinelor
obsedat ca atîţia alţii să devii vizionar
şi cînd neaşteptate răbufniri ale egoismului
se retrag în propriile nelinişti
învălmăşit cu argilele puhoaielelor
evadînd din rigole sau de sub capace de scurgere
sau explorînd neguri în imagini furtunoase şi albe
sub lumina apăsătoare a stelelor
cu mult mai sărace decît farurile
cînd iarna aspră trece prin nările tale
şi îngheaţă doamne grase pe tocuri înalte
bisericile piatră cu piatră
cu pisicile lui (vîntului) alergînd pe acoperiş
dar atît de fragile...

l977