ion monoran / locus periucundus
VETO!
Nu ne vom înghiți niciodată
sub epiderma sfîșiată a zilei
ascunși în avanposturi înșelătoare
îmbîcsiți de mirosul de gașcă al realității
cînd forțe neînduplecate prind a se roti
iar greața lentă a grijilor te silește să fii puternic
și să uiți de șișul din coaste de prietenii
din umbră pregătind arme să te doboare
viteză tu-mi ești dragă
vuietul centrifug al poemului
în toate direcțiile basculînd forțe
ce-și schimbă natura și se îndreaptă spre fantasme
ființe bastarde imagini tranzistorizate
și bineînțeles Maestrul dar ca și absent
și se evaporează-ntr-un fleac
păcat că ein zwei drei pentru sept huit
dieci acum n-ar mai avea nici o șansă
eminovici sau delicatețea clasicului dada
cu vremea se îngălbenesc cu toții și devin
dragi și surzi (nici un cu-cu n-aud) voievozi cu plete
gioconde prundent vesele prin academii
dar cum îți spuneam Frumoasa mea Doamnă
cu pieptul descoperit și în mare pompă
înainte de moarte ne vom spăla păcatele
c-un furtun.

1979