ion monoran / locus periucundus
manuscrisIonMonoran
Ion Monoran s-a născut în 18 ianuarie 1953, în satul Petroman din judeţul Timiş.

1971 Aflat în ultima clasă de liceu, Ion Monoran este exmatriculat, împreună cu alţi colegi, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. E exclus din Uniunea Tineretului Comunist. Dosarul de Securitate privind acest episod a fost recuperat de familie. Într-o declaraţie dată anchetatorilor, Monoran arată că a vrut să plece din ţară pentru a călători şi pentru a scrie poezie. În perioada următoare se angajează ca muncitor.

1973-1976 Frecventează cenaclurile Pavel Dan de la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi „Lumina” de la Întreprinderea „Electrobanat”, unde „oficiază” din postura unuia dintre liderii neîncoronaţi. Pentru păcatele din adolescenţă, îşi face stagiul militar în construcţii, „la diribau”, deşi reumatismul poliarticular, contractat în copilărie, nu l-ar fi recomandat pentru o asemenea experienţă.

1976 Debutează cu poemele Prietenilor mei şi Multă vreme în revista Forum studenţesc , nr. 9 (21).

1978 Isprăveşte, în regim seral, cursurile Liceului de Filologie-Istorie din Timişoara.

1978 Lectură de succes la cenaclul „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în prezenţa unor redactori ai revistei Amfiteatru (Dinu Flămând, Mihai Tatulici, M. N. Rusu) şi a unor poeţi din ţară ce anunţă generaţia ’80 (Magdalena Ghica, Domniţa Petri, Patrel Berceanu). „Redebutează” în Amfiteatru cu o pagină întreagă de poezie; Dinu Flămând îi face o prezentare entuziastă: „tumultuos şi cu proaspete resurse ironice, frondeur şi sentimental deopotrivă, capabil de adeziuni spontane şi totale pentru Poezie, în numele căreia îl simţi vehement încordat […]. Priza sa asupra realului este lacomă, respectul lui pentru mari poeţi este de o frumoasă gelozie”.

1981 Criticul Marcel Pop-Corniş (actualul universitar american Marcel Cornis Pope) consideră că, alături de Marcel Tolcea şi Ioan Morar, Ion Monoran ar fi meritat să debuteze editorial, subliniind că acesta „cultivă o poezie stenografică, antisentimentală, de certă forţă (şi agresivitate) a imaginii” ( Orizont , nr. 9/1981).

1984 Florenţa Albu îl anunţă că va apărea cu câteva poezii într-un caiet al debutanţilor la Editura Albatros şi-i solicită colaborarea la revista Viaţa românească (scrisoare din 20.01)

1989 „…gustul pentru insurgenţă a fost să i se împlinească la vremea revoluţiei, când I. M. s-a aflat printre cei din frunte, oprind tramvaiele în faţa locuinţei pastorului László Tökes, îndemnând mai apoi lumea să se ridice împotriva dictaturii” (D. Vighi, în Alexandru Ruja, coord., Dicţionar al Scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005).

1990 Membru fondator al ziarului Timişoara şi al Societăţii Timişoara , cea care aruncă în dezbaterea publică (ceea ce avea să devină) celebra Proclamaţie.

1993 După o riguroasă selecţie de autor, I. M. finalizează volumul Locus Periucundus , cuprinzând poeme scrise în anii 1975-1989. În ziua de 2 decembrie, la prânz, trebuie să aibă o ultimă întâlnire cu editorul pentru a stabili câteva detalii (datarea unor texte, incertitudini asupra punctuaţiei, fotografia pentru copertă etc.). Nu vine la întâlnire. Murise cu două-trei ore înainte.

1994 (ianuarie) Apare, la Editura Marineasa , volumul Locus periucundus . Ruxandra Cesereanu: „Nu pot să nu mă gândesc cu tristeţe că dacă Locus periucundus ar fi apărut prin 1985, de pildă, ar fi fost astăzi o carte de reper între volumele de poezie ale optzeciştilor…” ( Steaua , nr. 7-8/1994).

1996 Placheta Ca un vagabond într-o flanelă roşie (Editura Marineasa ) cuprinde texte scrise între anii 1972 şi 1979.

1998 Aurel Pantea: „Am convingerea că atât cât a scris e de ajuns pentru ca Ion Monoran să-şi aibă un loc al său în poezia românească a acestui sfârşit de mileniu” ( Vatra , nr. 3/1998).

1999 Alexandru Ruja: „Poetul acesta belicos şi expansiv, trăind răzvrătirea, asumându-şi boema ca mod de existenţă, are suficiente momente de recluziune, tainice clipe de adevăr cu sine însuşi. Există în poezia lui Ion Monoran un fond subiacent de tragic, sub aparenta grimasă ironică, a nonşalanţei derizoriului ori a indiferenţei dureroase” ( Parte din întreg , Excelsior, Timişoara, 1999).

2005 Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române , Bucureşti, 2005: „Component al generaţiei optzeciste, refuzând orice fel de compromis, M. îşi amână debutul editorial până dincolo de limitele vieţii. Lirica impulsivă, abruptă şi adesea contradictorie, ca şi scriitura funciar contestatară întreţin o permanentă stare conflictuală, dând seamă de experienţa unui spirit liber, neînţeles.”

2006 Ruxandra Cesereanu: „(…) precum bărbaţii dostoievskieni din timişoara. / era între ei unul cu arsură în inimă / o dihanie cu putere lăuntrică de grizzli / ion monoran îl chema ar fi putut să fie oricând un / raskolnicov sau stavroghin / ar fi putut oricând să aibă trupul şi sufletul prinse / într-o carte celebră / al cărui nerv siberian el însuşi să fie. / (…) peste ani ion monoran a murit / a avut loc parcă şi o revoluţie cu destui morţi la timişoara (…)” (1982, NIGHTS IN BLACK SATIN, în Orizont , nr.1(1492)/ 2006)

Text realizat de scriitorul Viorel Marineasa (2009).


BIOGRAFIE
MEMORIU
DESPRE MONORAN
Copyright©www.ionmonoran.ro.Toate drepturile rezervate.Contact:monoran@ionmonoran.ro