De cîteva ceasuri prin oraş
iubito ce singur
înfăşor firele de sînge ale unei privelişti
pe după înfrîngeri
se întunecă
lumina ce galbenă
se tîrăşte pe ziduri printre crăpături
înghiţînd materia
şi-n plin centru se decolorează
în blîndeţea vitrinelor
cu replici între galben şi galbin
peste care năvăleşte
orizontală cheală grizonată
strada
în fond asta nu are nimic cu noi
prin odăi părul tău
ca o cuvertură uzată
ţi se prăvale pe umerii de un
covîrşitor respect
şi eu spun
ah, corbii părului tău
iubito, ca un nud
par să învolbure totul
cu muzică lentă
clavirul spune o anecdotă
paharele şi prunele de plastic
pe masă
calmează tăcerea
nu plînge nu plînge ce naiba
e prima dimineaţă de şapte a anului.

1977