LACRIMI

Plouă – nu,’s lacrimi
surpate-n haleala mujicului
sub potopul de înjurături şi scrîşnete
par hîrtii colorate de o sută
ce forţă ce paloare ce
perfidie-ţi asigură un bălcescu
nu mai eşti silit să-nghiţi săbii
să zaci pe sub minciuni în cuvinte
o zgaibă bă o zgaib’ un nimic
hîrtia aia-stelată te umple de năduf
mujic ca tat’tu (la douăzeci de ani
mai speri să te refaci) şi-n salopeta
pe care scuipă şi rîgîie motorul gripat
în larma şantierelor molfăind conserve
cu tocană de legume dormind prin barăci
pe care băieţii au scris primim fete-n gazdă
descărcînd vagoane săpînd fundaţii în decembrie
dezbrăcat pînă la brîu
soldat lăcătuş strungar buldozerist
o zgaibă bă un o mie cinci sute alterat
viaţa ta aleargă pe tărîmuri coclite
grindina albastră a furnalelor îţi întunecă ochii
fum negru gaz negru albastru-verzui sau galben
plutind pe estrada celei mai aberante istorii
eroism fanfare steguleţe – o lume de vîrtejuri
într-un viitor ca mocirla din bălţile
cu stuf tînăr şi puternic
mîndreţe plebee – dimineţile tulburate
de naşterile eterne ale Venerei îţi aparţin
mîndreţe plebee – tînăra noastră mizerie!

l976