Unde eşti? –
între duşumea şi tavan
printre conducte de nostime explozii
amplificată tandră curge apa
spre ultimul etaj
unde vîntul i-un cîntec
iar norii
de-un verde pîlpîitor
bodogănesc pe streşini
în surîsul călduţ al jgheaburilor
de care tu te aperi
închizînd bine uşile şi geamurile
în fiecare noapte singură
înţepată de cactuşi
ce-au fost odată tigri
de mine-mblînziţi
între viaţă şi dragostea
ce-ţi deformează
simţurile imaginea amintirile
albe ca oasele
izbindu-se de pieptul bombat
al păsărilor
cînd cade cu zăbranice seara
pe-o lume de visări
ce-n beznă se-adîncesc
c’abia de se mai văd literele
cu care luna albeşte zidurile
şi totuşi dacă Întunericul ar curge invers
n-ar mai spurca noaptea
cu mierle ce nu mai ştiu să mintă
fusele orare zorii cu pupeze
plonjînd spre Estul
unde-ngheaţă apa
numai cu două picioare
de porc.
1978
Contact | Politica de cookies | Politica de confidențialitate
ION MONORAN © 2024. All Rights Reserved.